Selectează o Pagină

Jocuri pentru copii, jocuri pentru oameni mari, dicționare

„Nu ne oprim din joacă atunci când îmbătrânim, ci îmbătrânim când încetăm să ne mai jucăm.”

 George Bernard Shaw

Site-ul acesta se doreşte a fi unul dedicat celor pasionaţi de jocurile de cuvinte. Este o provocare la joacă şi cei care vor răspunde pozitiv invitaţiei, sigur nu vor regreta!

Cuvintele sunt precum faimoasa păpuşă rusească: in interiorul unui cuvânt se ascunde un alt cuvânt care odată descoperit, oferă posibilitatea descoperirii unui nou cuvânt, jocul ducând adesea la o sumedenie de noi cuvinte nebănuite. Din munca mea a ieşit un dicţionar de anagrame, nefinalizat pe deplin, dar la care lucrez intens. Chiar dacă pentru unele cuvinte am stat şi câte o zi întreagă, efortul a meritat.

Este singurul dicţionar de acest gen din România, toate celelalte existente în momentul de faţă cuprinzând doar cuvinte scurte, simple, de maxim 6-7 litere. Noutatea absolută a acestui dicţionar o constituie faptul că include şi cuvinte compuse, sintagme, nu doar cuvinte simple.

Da, am simţit de multe ori că sunt pe punctul de a mă împotmoli, unele cuvinte dându-mi adevărate dureri de cap, dar pasiunea învinge toate obstacolele. Faptul că dintr-un cuvânt prind viaţă noi şi noi cuvinte, fără nicio legătură cu sensul celui de la care s-a plecat este o magie la care asist zilnic cu mare plăcere.

Cuvintele sunt o sursă inepuizabilă de creaţii, anagramele fiind dovada cea mai clară a extremei maleabilităţi a limbii române. Putem jongla la nesfârşit cu aceste mingi de diamant reprezentate de cuvinte. Trebuie doar să avem răbdare să învârtim literele pe toate părţile.

Să rezolvăm anagrame este distractiv, este amuzant, este o gimnastică a minţii pe care cu toţii ar trebui să o facem.

Dacă un teren de la ţară pe care îl arăt este arat sau este doar o artă necunoscută multora dintre noi, dacă Romania mornăia sau era doar armonia unor sunete divin îmbinate, rămâne la atitudinea cititorilor.

Desigur că unele sintagme par ciudate şi lipsite aparent de logică, cum ar fi “cuscra montata”, anagrama de la “acta sanctorum”, dar există contexte, poate mai ciudăţele, în care pot fi folosite. Vă invit aşadar să nu vă grăbiţi la aruncat cu pietre şi la judecat, ci la o porţie de timp de calitate petrecut într-un mod cât se poate de plăcut.

Sumele colectate din abonamentele pe care dumneavoastră le plătiţi sunt folosite în special la completarea acestui dicţionar pe care îl voi îmbogăţi zilnic (în fiecare zi vor fi adăugate minim 25 cuvinte). In acelaşi scop am creat şi posiblitatea de a face donaţii, dumneavoastră putând astfel sprijini financiar dezvoltarea acestui proiect. Momentan lucrez singură la el, dar sper, cu ajutorul celor pasionaţi de litere, de jocuri, de creaţie, să-mi creez o echipă cât mai mare.